Tara Hategului, intre mit si realitate

A scrie despre Ţara Haţegului este o adevărată provocare, chiar şi pentru cel mai tenace scriitor ori reporter. Asta poate pentru că, în Ţara Haţegului, istoria se întrepătrunde cu tradiţia, iar spectacolul naturii îţi oferă minunăţii nebănuite. Pentru a scrie despre Ţara Haţegului nu sunt sunt suficiente nici măcar paginile cuprinse între coperţile unei cărţi, darămite câteva coloane într-un ziar. Pentru a arăta frumoasele imagini care te surprind la tot pasul în Ţara Haţegului nu sunt suficiente topuri întregi de albume, darămite spaţiul dintr-un ziar. Ne asumăm totuşi responsabilitate de a vă capta atenţia şi de a vă stimula imaginaţia, doar cu câteva “secvenţe” ale unei “ţări” care, cu milioane de ani în urmă, a aparţinut apelor (se spune că în acest ţinut se afla, odinioară, Oceanul Tethys), apoi dinozaurilor (fosile ale unei specii de dinozauri “pitici” au fost descoperite, în regiunea deluroasă de lângă satele Unciuc, Ohaba Sibişel şi Râu de Mori), mai apoi oamenilor şi, undeva, sus, în inima munţilor Retezat, animalelor sălbatice.
Ţara Haţegului este una dintre cele mai însemnate şi cunoscute vetre de civilizaţie din spaţiul istoric românesc. Situată la răspântia drumurilor care leagă Transilvania de Banat, dar şi de Oltenia (prin Pasul Vâlcan), precum şi la răspântia civilizaţiilor (romanii şi-au croit pe aici drumul spre cetăţile dacice din munţii Orăştiei, stabilindu-şi Capitala Daciei romane la Sarmisegetusa Regia, iar după alte secole, Imperiul Austro-Ungar şi-a întins teritoriile până la poalele Munţilor Retezat) Ţara Haţegului rămâne şi astăzi un tărâm fascinant, în care în fiece loc există un farmec aparte.
Valea Dinozaurilor
Bunăoară, pe cărările noastre re-portericeşti, am poposit, mai întâi, pe valea râului Sibişel, în ţinutul cunoscut drept Valea Dinozaurilor. La numai câţiva kilometri de Sântămărie Orlea, pe drumul care urcă spre comuna Râu de Mori, un indicator turistic schimbă direcţia de mers a maşinii la Sânpetru către Ohaba Sibişel, pe Valea râului Sibişel, spre ţinutul despre care se spune, că a fost cândva, habitatul natural al dinozaurilor. Estimările cercetărilor arată că, în urmă cu peste 70 de milioane de ani, aici se afla o insulă cu vegetaţie tropicală în Oceanul Tethys, din care provine Marea Mediterană de astăzi. Descoperiri recente au confirmat faptul că, în perioada Cretacicului, turme de dinozauri, ierbivori şi carnivori, să-lăşluiau pe câmpiile de la marginile pă-durilor. Dinozaurii din zona Haţegului aveau însă o particularitate: erau pitici. Dimensiunile reduse ale dinozaurilor din Haţeg se explică prin adaptarea acestora la habitat. Spaţiul pe care aceştia erau nevoiţi să-l împartă pe insula din mijlocul oceanului era unul restrâns, la fel ca şi sursele de hrană. Primele dovezi ale prezenţei dinozaurilor în aceste locuri au fost descoperite pe valea Sibişelului, la 1897 de către paleontologul Frantz Nopsca, care a găsit pe versanţii Sibişelului oase fosilizate. Mult mai aproape de zilele noastre, în aceeaşi zonă a fost descoperit şi un cuib cu ouă de dinozaur fosilizate, acestea fiind expuse în prezent la Centrul de informare al Geoparcului Dinozaurilor din Haţeg.
Pe Valea Dinozaurilor, întâlnirea cu istoria evoluţiei geologice a Planetei este mai reală ca nicicând. Ţara Haţegului poartă urmele ultimelor glaciaţiuni din Cuaternar, cea mai mare parte a peisa-jului de aici ilustrează “opera” ultimelor glaciaţiuni. Aici se află câmpurile de granit a căror prezenţă, în mijlocul câm-piei, ar putea părea inexplicabilă. Ele sunt însă rezultatul unor schimbări climatice, care au condus la topirea gheţarilor din lanţul muntos al Retezatului de astăzi. Odată cu încălzirea climei, aceştia s-au transformat în râuri repezi, cu debit bo-gat, care au săpat văi adânci şi au cărat la poalele munţilor bucăţi de granit. Când gheţarii s-au topit în întregime, apele şi-au pierdut şi ele forţa, iar blocurile de granit au rămas abandonate de ape pe platouri întinse, formând bulgări de granit.
Din aceşti bulgări, sătenii din aşe-zările de pe valea Sibişelului şi-au con-struit case şi garduri. În fermecătorul areal al satului tradiţional Ohaba Sibişel, acolo unde timpul pare să fi împietrit la rândul său în epoca dacilor liberi, locurile oamenilor sunt şi astăzi îngrădite cu impresionante garduri naturale din pietre de granit, puse grămadă, una peste alta. Experienţa pe care o puteţi trăi în aceste locuri aflate la granita dintre raţional şi fantastic, între real şi ireal, rămâne însă una, indiscutabil, fenomenală.

Leagăn de istorie şi civilizaţie, Ţara Haţegului este una dintre principalele repere ale traseului turistic internaţional “Jules Verne”. Promotorii de turism spun că celebrul scriitor francez, amic al baronesei Kendeffy (al cărei conac străjuie şi astăzi întrarea în oraşul Haţeg dinspre Petroşani), ar fi bătut odinioasă aceste locuri, pe care le-a descris cu un farmec aparte în capodopera sa literară intitulată “Castelul din Carpaţi”.
Cercetărorii au descoperit chiar şi mai multe similitudini între locurilşe descrise în romanul lui Verne şi locurile, oa-meni şi legendele sătenilor din aşezămintele actualei comune Râu de Mori. În ediţia originală a romanului “Castelul din Carpaţi” (Ediţia Hetzel) este realmente vizibilă asemănarea dintre desenul care înăţişează în carte castelul şi imaginea de astăzi a Cetăţii Colţ. Poate tocmai acesta este motivul pentru care Cetatea Colţ, situată pe o stâncă la intrarea în defileul apelor repezi ale Râuşorului (el însuşi regăsit în cartea romancierului francez, sub toponimul maghiar Potok) este astăzi unul dintre cele mai căutate repere turistice din frumoasa Ţară a Haţegului. Deşi astăzi este în ruină, se mai poate observa amploarea acestei construcţii care este atestată documentar secolului al XIV-lea şi care a fost ridicată ca o construcţie de apărare, având o pa-noramă generală asupra întregului teritoriu al Ţării Haţegului. Astăzi, această panoramă, pe care turiştii o pot admira doar cu preţul unui efort fizic de circa 30 de minute (accesul spre Cetatea Colţ fiind posibil doar pe jos, pe o potecă marcată, de lângă mănăstirea Colţ) este una spectaculoasă, datorită cu sigiranţă şi salbei de microhidrocentrale de pe albia Râului Mare.
La fel de frumoasă este şi biserica Suseni (sau mănăstirea Colţ, cum mai este ea cunoscută), care datează cam din aceeaşi perioadă cu cea a Cetăţii Colţ, dar care s-a păstrat mult mai bine. Biserica Suseni face parte astăzi din patrimoniul naţional, fiind una dintre cele mai spectaculoase lăcaşuri de cult ortodox din România, construită din piatră, la fel ca şi celelalte biserici istorice din Ţara Haţegului.
Dincolo de satul Suseni, defileul Râuşorului deschide turistului o imagine de vis, cu stânci prăpăstioase şi cu păduri de foioase, la umbra cărora mănătărcile scot capul din pământ, spre bucuria amatorilor celebrei ciulamale de pitoance. La tot pasul curg necontenit izvoare cristaline cu apă plată, rece ca ghiaţa, numai bune să-ţi potolească setea.
Urmând cursul superior al Râuşorului, drumul, de câţiva ani asfaltat “ca la carte” de autorităţile judeţene, te duce până sus, în inima Retezatului, acolo unde, pe zi ce trece, se naşte o nouă staţiune turistică: staţiunea Râuşor. Deja, cabanele şi pensiunile de 2 şi 3 stele sunt gata să-şi primească turiştii, iar pentru amatorii sporturilor de iarnă, a fost amenajată o pârtie de schi modernă, pe amplasamentul fostei pârtii construite aici în anii ’70 de către cei de la Siderurgica Hunedoara, “fondatorii” acestei staţiuni. Dacă iarna, staţiunea Râuşor este o atracţie pentru iubitorii sportului alb, veniţi în special din zona Devei şi Hunedoarei pentru a se bucura de zăpadă, pe timp de vară, acesta este unul dintre cele mai frumoase puncte de plecare spre descoperirea minunilor Retezatului, spre spectacolul naturii ocrotite, spre locul pe care oamenii muntelui l-au denumit atât de frumos “Cetatea de scaun a Munţilor Carpaţi”.

Jurnalul unei zile de protest

Printre cei aproape 30.000 de români, membri ai celor mai importante confederaţii naţionale sindicale, care au participat la mitingul de protest organizat miercuri, 7 octombrie, în faţa sediului Guvernului României, s-au numărat şi minerii Văii Jiului. Graţie unei invitaţii lansate de Blocul Naţional Sindical şi Liga Sindciatelor Miniere Valea Jiului, am fost şi noi prezenţi la evenimentul consacrat “Zilei Mondiale a Muncii Decente”, de unde vă prezentăm un jurnal în re-pere şi imagini semnificative.
N-am mai avut ocazia să particip la o “zbatere” sindicală de proporţii în care să fie implicaţi şi minerii Văii Jiului de la penultima mineriadă, cea de la Costeşti. Pentru că am certitudinea că poţi spune lucrurilor pe nume, cu convingerea că spui adevărul, doar atunci când trăieşti în mijlocului unui asemenea eveniment, am decis să răs-pund invitaţiei lansate de Blocul Naţional Sindical şi Liga Sindicatelor Miniere Valea Jiului de a participa, ca ataşat de presă, la protestul organizat în Bucureşti de BNS, Cartel Alfa, CSDR şi CNSLR-Frăţia, protest generat de marcarea unei zile internaţionale al cărei imperativ este necesar, mai mult ca nicicând, în ţara noastră şi, în mod special, în Valea Jiului: Ziua Internaţio-nală a Muncii Decente.
Pentru scopul acesta, m-am trezit cu noaptea-n cap, puţin după miezul nopţii de marţi spre miercuri. Aproape de ora 3,00 am urcat într-unul din autocarele care au plecat din Valea Jiului spre Bucureşti, alături de delegaţii minerilor de la EM Vulcan, EM Paroşeni, EM Lonea, EM Livezeni şi de la EPCVJ. Într-un alt autocar, se aflau şi delegaţii minerilor de la EM Lupeni şi EM Uricani. Pentru că nu mai fac parte din niciuna din marile confederaţii sindicale la nivel naţional, minerii de la Petrila sunt singurii care nu au luat parte la acest eveniment, cu toate că dreptul la muncă decentă are pentru ei, în mod cert, o semnificaţie mult mai profundă, după ce încălcarea acestui drept a dus, în urmă cu aproape un an, la o nefericită tragedie.
Undeva, pe drum, la o cafenea, unde oprim pentru a bea o cafea, hazardul face să dăm ochi cu alţi ortaci, componenţi ai delegaţiei FSVJ, la rândul ei afiliată Cartel Alfa. Semn că şi alţi sindicalişti din Valea Jiului au luat drumul Capitalei pentru a manifesta pentru un drept pe cât de simplu, pe atât de normal şi necesar: dreptul la muncă decentă, dreptul la respect din partea guvernanţilor. Mult mai târziu, aveam să aflu că şi delegaţi ai sindicaliştilor din administraţia publică şi din sănătate, tot din Valea Jiului, au parti-cipat la acest protest.
Delegaţia minerilor din Valea Jiului a ajuns în Bucureşti cu circa două ore înainte de startul oficial al mitingului, autocarul nostru fiind integrat într-o coloană cu alte câteva zeci de autocare venite din toate colţurile ţării. Drumul din “Militari” până în centrul Capitalei, pe şoseaua Kiseleff, transformată în parcare pentru sutele de autocare venite de pe tot cuprinsul ţării, este unul foarte greu, aglomerat, tipic bucureştean, pe care-l parcurgem în mai bine de două ceasuri.
În fine, după “testul de răbdare” prin traficul bucureştean, ajungem, exact la ora 11,00 - data oficială a începereii mitingului sindical - pe strada Kiseleff, în intersecţia cu strada Aviatorilor. Minerii coboară din autocare, îşi desfăşoară pancartele pe care se află înscrise numele fiecăruia dintre sindi-catele participante, se grupează rapid pentru o fotografie, după care formează o coloană compactă care porneşte spre “kolometrul zero” al mişcării de protest: Piaţa Victoriei.
Marşul minerilor prin Capitală este privit de pe margine, de bucureşteni, cu surprindere, dar şi cu oarecari rezerve, semn că resentimentele mineriadelor de odinioară încă nu au dispărut definitiv. Ca o stranie coincidenţă, în fruntea coloanei de mineri se află Tiberiu Cozma, liderul minerilor de la EM Lonea, fratele temutului (de către bucureşteni) lider Miron Cozma. Dinspre Piaţa Victoriei, deja plină până la refuz de cei aproape 30.000 de sindicalişti veniţi la chemarea marilor confederaţii sindicale, răzbat nu doar frânturi din discursul lui Bogdan Hossu (liderul Cartel Alfa), ci şi vocea manifestanţilor care-l întrerup strigând, cu mii de glasuri, “Jos Guvernul !”
De data aceasta, însă, Valea Jiului are un alt mesaj, mult mai profund: “Minerii şi Valea şi-au pierdut răbdarea !” Intrarea coloanei de mineri în Piaţa Victoriei atrage ca un magnet camerele de luat vederi ale televiziunilor şi microfoanele reporterilor, dornici de senzaţional. “Ce aveţi de gând ? Pentru ce aţi venit ?” sunt întrebările cu care reporterii îi asaltează pe mineri. Răspunsul însă nu este unul pe măsura vânătorilor de senzaţional: “Am venit pentru viitorul Văii Jiului şi pentru dreptul nostru la muncă decentă !” este răspunsul unuia dintre ortacii de la Lonea, aflat în “prima linie” a delegaţiei minerilor din Valea Jiului.
În Piaţa Victoriei, la câţiva paşi de sediul Guvernului, undeva în dreapta scenei centrale de unde liderii sindicali din marile confederaţii naţionale îşi susţin discursurile, minerii sunt întâmpinaţi de liderul lor, Zoltan Lacataş, aflat deja din ziua precedentă la Bu-cureşti, fiind, în calitatea sa de secretar confederal al BNS, în comitetul de organizare al mitingului. Într-un mod cât se poate de firesc, Zoli îşi întâmpină ortacii, urându-le Noroc bun. Apoi, îi pune în temă cu principalele discuţii pe care le-a avut, în ziua precedentă, la Ministerul Economiei, cu factorii responsabili de viitorul CNH. “Fraţilor, am o veste bună şi una proastă ! Vestea bună e că s-a dat, în Consiliul Economic şi Social, “undă verde” pentru integrarea noastră în noul complex energetic, care va purta numele de Electra. Vestea proastă este că, la întâlnirea cu ministrul Videanu, ni s-a spus că nu există soluţii pentru suplimentarea fondului de salarii pentru finalul acestui an şi că trebuie să ne descurcăm cu ce avem. I-am spus ministrului că eu nu pot să mă duc acasă, la oameni, să le spun că nu avem bani pentru salarii şi că trebuie să găsim o soluţie. Oricum, trebuie să ştiţi şi să le spuneţi şi oamenilor, acasă, că ne aşteaptă vremuri foarte grele, până la finele acestui an.”
Nu doar minerii au probleme de acest fel în România. Profesorii se plâng şi ei, prin vocea liderilor de sindicat, de lipsa de respect cu care sunt trataţi de politicieni, funcţionarii publici reclamă şi ei acelaşi lucru, me-dicii, energeticienii, ziariştii şi până chiar şi poliţiştii îşi revendică dreptul la respect din partea clasei politice şi cer guvernanţilor dreptul la muncă decentă şi salarii decente. De la tribuna mani-festării, rând pe rând, liderii sindicali vorbesc despre acelaşi lucru: dreptul salariaţilor la muncă decentă. "Propunem ca guvernanţii să ia 700 de lei pe lună să vedem cât rezistă cu aceşti bani", a declarat, de la tribuna ame-najată în Piaţa Victoriei, preşedintele Cartelului ALFA, Bogdan Iuliu Hossu, care a afirmat că Guvernul a încercat să dezbine mişcarea sindicală, sepa-rând muncitorii în bugetari şi patroni. Acesta a avertizat că "se va ajunge la un milion de şomeri în România, ceea ce nu este permis" şi a făcut vinovat Guvernul pentru această situaţie. “Deşi în numeroase cazuri se afirmă că mul-te ţări nu îşi pot permite salarii echi-tabile şi nici condiţii de muncă mai bune, beneficiile demonstrate pe ter-men lung ale acestor măsuri ar conduce la locuri de muncă decente, justifică pe deplin invocatele costuri pe termen scurt", a declarat Marius Petcu, preşedinte al CNSLR-Fraţia. “Milioane de oameni îşi pierd locurile de muncă din cauza speculaţiei şi avidităţii care se află la baza unui model economic fondat pe dereglementare şi pe ideo-logia pieţei libere absolute”, afirmă şi Iacob Baciu, preşedinte al CSDR.
La fel de tranşant este şi discursul pe care Zoltan Lacataş, liderul minerilor din Valea Jiului, l-a susţinut de la tribuna manifestaţiei sindicale din Piaţa Victoriei. Un discurs pe care vi-l prezentăm integral, la finalul acestui reportaj. Deosebit de semnificativ şi de apreciat a fost şi gestul liderului sin-dical din Valea Jiului care s-a înclinat în faţa manifestanţilor, apreciind că un gest similar ar trebui să-l facă şi cei din spatele uşilor închise ale Palatului Victoria, pentru că, la urma urmei, muncitorii şi salariaţii din întreaga ţară sunt oamenii care susţin întreaga eco-nomie, întregul puls social, economic şi politic al ţării. Iar aceştia sunt oa-meni care nu cer decât ceea ce merită pe deplin: decenţă şi respect.
Sindicaliştii, comasaţi în faţa se-diului Guvernului, au protestat împo-triva nerespectării de către Guvern a Planului de măsuri anticriză stabilit de comun acord cu partenerii sociali, la începutul acestui an. Revendicările ce-lor patru confederaţii sindicale includ acordarea unui salariu minim pe eco-nomie garantat în plată de 740 lei, în 2010 şi de 1.300 lei, în 2014, adică mi-nimum 50 la sută din salariul mediu pe economie, refacerea grilelor de sala-rizare din legea unitară de salarizare a bugetarilor în conformitate cu princi-piile şi criteriile convenite în timpul ne-gocierilor, realizarea de investiţii în economie şi susţinerea unităţilor eco-nomice pentru dezvoltarea economiei naţionale, realizarea pactului pentru ocupare, prin care să se creeze noi locuri de muncă stabile şi să se reali-zeaze protecţia lucrătorilor, asigurarea protecţiei lucrătorilor aflaţi temporar fără loc de muncă, majorarea pensiilor.
După 3 ore, mitingul sindicaliştilor s-a încheiat, în nici 30 de minute, aceştia păsărind în ordine Piaţa Victo-riei, un semn în plus că, pentru ei, res-pectul faţă de litera de lege şi faţă de instituţiile statului este unul care a atins deja, de multă vreme, standardul decenţei. Ultimii care părăsesc Piaţa Victoriei sunt minerii din Valea Jiului. Nu pentru că aceştia ar fi dorit să-şi continue protestele, ci pur şi simplu pentru că liderul celei mai mari confe-deraţii sindicale din România, preşe-dintele BNS Dumitru Costin, şi-a dorit să stea de vorbă cu aceştia. Între două reprize de “şedinţe foto”, Dumitru Cos-tin le-a spus minerilor din Valea Jiului că au în Blocul Naţional Sindical un aliat puternic şi corect. “Problemele minerilor sunt şi problemele noastre. Vreau să fiţi convinşi că, împreună cu liderul vostru, Zoli Lacataş, facem toate demersurile care sunt posibile şi legale, pentru ca minerii Văii Jiului să fie respectacţi de către guvernanţi aşa cum merită. Trecem printr-o perioadă de criză economică şi politică în care aceste demersuri nu sunt deloc uşoa-re, prin momente în care mulţi sunt cei care vor să ne dezbine şi vă dezbine, dar eu ştiu că minerii sunt oameni puternici, oameni care ştiu cât de im-portantă este unitatea, oameni care nu se dau deoparte în faţa greutăţilor. Ştiu aceste lucruri şi tocmai de aceea cred că împreună vom izbândi”, le-a spus liderul BNS ortacilor veniţi din Valea Jiului.
După mitingul de la Bucureşti, minerii s-au întors spre seară acasă, nu înainte însă de a face o “haltă” de-o bere. Pentru Zoli Lacataş şi liderii LSMVJ vor mai urma însă, în perioada următoare, zeci de drumuri la Bucu-reşti. Pentru că acolo rămâne singurul loc unde problemele minerilor îşi pot găsi rezolvarea.

Fotoreportaj de Tiberiu VINTAN

Discursuri de la tribuna
“Zilei Internaţionale a Muncii Decente”

ZOLTAN LACATAŞ, preşedintele LSMVJ, secretar confederal BNS:

“Dacă acum câţiva ani minerii din Valea Jiului protes-tau în faţa guvernanţilor, astăzi minerii Văii Jiului protestează cu dumneavoastră, mun-citorii şi salariaţii din întreaga ţară. Minerii sunt mun-citori ca şi dumneavoastră, oameni care lucrează în condiţii extreme, indecente faţă de salariul pe care îl au astăzi. Eu aş vrea să mă înclin în faţa dumneavoastră, dar în acelaşi timp şi cei din spatele nostru (din clădirea Guvernului - n.n.) să se încline în faţa noastră şi a dumneavoastră, pentru că meritaţi acest lucru, meritaţi să fiţi aşa cum ştim noi, nu aşa cum ştiu ei. Vreau să vă întreb: se doreşte cărbunele din Valea Jiului pentru o economie a României, pentru ca să avem cu ce ne încălzi şi lumina casele ? Dar, pe de altă parte, se doresc locuri de muncă şi salarii acordate minerilor ? Dacă noi, cu toţii avem nevoie de cărbune şi de mineri, atunci să-i plătim decent, nu indecent ca astăzi. Vreau să vă spun că şi pe dumneavoastră vă plătesc la fel de indecent, nu numai pe mineri. Este un sfârşit de an extrem de greu, inexplicabil, pentru noi liderii de sin-dicat. Salarii nu, muncă da, muncă cu biciul şi cu bâta, iar salarii dacă se poate fără sporuri şi mult diminuate. Iar din toate acestea nu pătimesc decât salariaţii şi familiile lor. Vreau să vă felicit că astăzi sunteţi în Piaţa Victoriei, mâine vom fi poate 200.000 nu 20.000, pentru că acest ritm al indecenţei faţă de noi nu poate con-tinua. Mersul economiei româneşti este tot mai poticnit, avem probleme în toate domeniile de activitate: învă-ţământ, sănătate, minerit şi energie. Aş vrea să închei cu un ultim mesaj, care este o strofă din imnul mi-nerilor: „În mină-i Dumnezeu cu noi,/ Afară-s grijuri şi nevoi/ Dar ne întoarcem înapoi/ În lumea noastră fără cer,/ C-aşa e viaţa de miner.” Vă mulţumesc !

DUMITRU COSTIN, preşedintele BNS:

Suntem cu toţii astăzi să lup-tăm împreună pentru locurile de muncă şi respectul care ni se cuvine, luptăm pentru că tot ceea ce se în-tâmplă cu locurile noastre de muncă, cu vieţile noastre, totul denotă o lipsă crasă de respect din partea celor ca-re ne conduc. În acest an, greu pentru noi, când aveam nevoie de investiţii în energie, atât în zonele de producţie cât şi în zonele de trans-port şi distribuţie, în minerit pentru că se prăbuşesc tavanele minelor peste nenorociţii care lucrează în subteran şi care sunt colegii noştri alături de care muncim, acum când aveam ne-voie de bani pentru sănătatea publi-că, pe care în loc să o gestioneze corect, s-au gândit să ne bage încă un pic mâna în buzunare şi au inven-tat taxe în plus, avem nevoie de bani pentru educaţie pentru că este una din marile suferinţi ale acestei naţii, avem nevoie de bani pentru agricul-tură, avem nevoie de bani pentru lo-curile de muncă nou create.
Cei de la Ford au venit să in-vestească în România pentru a crea încă 4000 de noi locuri de muncă, cei de la Renault în Dâmboviţa încă 2000 noi locuri de muncă, dar au nevoie de interlocutori întregi la min-te, care să scoată legi bune, corecte care să-i sprijine pe cei ce crează noi locuri de muncă, bine plătite şi de calitate, nu locuri de muncă prost plătite aşa cum are acum România. Avem acum 1.500.000 de salariaţi în ţara asta, din cei aproape 5.000.000, care sunt plătiţi cu salarii între 600 şi 750 lei. Astea sunt salarii? Asta înseamnă dispreţ faţă de lucrătorii din ţara asta ! Şi ce primim în schimb, ce am primit în acest an ? Am primit în acest an salarii în-gheţate în sectorul bugetar, am pri-mit o lege căreia îi zice: „Legea sa-larizării în sectorul bugetar” dar care, de fapt, este legea ruşinii din sectorul bugetar. Premierul Boc ne anunţă că îşi asumă răspunderea pentru legea pensiilor în sectorul public, dar după cum arată legea asta nu ar trebui să se cheme aşa, ci ar trebui să se nu-mească “Legea ajutorului de înmor-mântare”, pentru că mulţi din cei care ar trebui să iasă la pensie la 65 de ani, probabil nu vor apuca să se bu-cure de ea.
Vă rog să cereţi liderilor voştri să organizeze, în regim de urgenţă, întâlniri cu parlamentarii din colegiile voastre în care cu nesimţire v-au păcălit să le daţi votul, să vină să stea de vorbă cu oamenii, faţă în fa-ţă, şi apoi să voteze aşa cum trebuie această lege. Nu este posibil să se vadă ochi în ochi cu noi doar în cam-paniile electorale, când vin cu un kil de mălai, un suc, un calendar şi o găleată din plastic. Aşa ceva nu este posibil ! Politicienii trebuie să stea de vorbă cu noi în fiecare săptămână, în fiecare lună, pentru că de asta i-am trimis acolo. Vrem să-i vedem cum votează Legea pensiilor pe fiecare în parte, pentru că acum doar 4 oameni din ăia care sunt acolo au avut res-pect şi curaj şi au votat împotrivă. Şi astăzi doar aceştia sunt printre noi, aici, în mulţime şi merită respectul nostru pentru curajul pe care l-au avut.
Ţara asta are o mulţime de bani la dispoziţie şi nu ar trebui să existe atâţia şomeri şi atâtea suflete nefericite ! Avem banii Comisiei Eu-ropene care zac necheltuiţi, avem bani de la Banca Mondială, de la FMI. Toţi ne-au dat bani pentru in-vestiţii şi noi ce facem: bani nu avem, şosele nu avem, autostrăzi nu avem, fabricile le-am distrus, mi-neritul e vai mama lui, dăm cu miile oamenii afară şi asta numai pentru că nu suntem în stare să investim.
Avem 40% din suprafaţa agri-colă a României pârloagă, nu pro-duce decât ciulini şi mătrăgună din care probabil ar trebui să punem la fiert şi să le dăm zeama politicienilor, că poate aşa vom scăpa de ei. Avem nevoie de locuri de muncă sigure, nu locuri de muncă aşa cum sunt oferite acum în minerit, în construcţii, în zo-na portuară, fără nici un fel de secu-ritate. Ar trebui să ţinem măcar câte-va secunde de reculegere pentru cei câţiva zeci de mii de oameni care au murit la locul de muncă, tocmai din cauză că cei care îi conduc şi cei care îi organizează nu au avut res-pect pentru oameni.
Haideţi să ne câştigăm respec-tul. Acum la încheierea acestei mani-festaţii să le transmitem guvernan-ţilor noştri un singur mesaj, acela că suntem uniţi şi să nu mai încerce să ne umilească şi să ne dezbine. Vom merge până la capăt pentru locurile noastre de muncă decente. Nu mai vrem să avem în faţa ochilor nici indiferenţă, nici incompetenţă !