La Bâlea Lac, pe „acoperişul” României

Alte zile libere, altă destinaţie...
Chiar dacă trăim într-o zonă muntoasă, alegem ca destinaţie de relaxare tot muntele. De data aceasta ne îndreptăm spre cel mai spectaculos lanţ muntos al României - Munţii Făgăraş. Pentru că ne place să facem turism, dar fără să depunem un efort fizic consistent, ne urcăm în maşină şi programăm ajutorul nostru de nădejde, GPS-ul, cu destinaţia: Bâlea Lac. Pentru a ajunge sus, la cota 2030 m, trebuie să străbatem Transfăgărăşanul.
Transfăgărăşanul sau DN7C, în limbaj de trafic, este unul din cele mai spectaculoase drumuri din România, drum care leagă regiunea istorică a Transilvaniei de Muntenia. Şi cum pentru cei care doresc să se “aventureze” pe Transfagărăşan, este recomandat să o facă dinspre Sud spre Nord, prima noastră oprire demnă de consemnat, pe acest traseu, este Curtea de Argeş. Aici vizităm, fireşte, Mănăstirea Basarabilor. Oricât am fi de grăbiţi, nu putem să nu admirăm măreaţa ctitorie a lui Neagoe Basarab, construcţie pentru care, aşa cum spune legenda, meşterul Manole şi-a sacrificat soţia zidind-o de vie la temelia bisericii. Aici tot aerul e încărcat de mister şi parcă îţi vine să te apropii de ziduri şi să aculţi cu atenţie dacă nu auzi suspine: “Manole, Manole/Meştere Manole/Zidul rău mă strânge/Viaţa mi se stinge” . Ne oprim la fântâna meşterului Manole, despre care legenda spune că ar fi, de fapt, izvorul care a luat fiinţă în locul unde s-a prăbuşit Manole după ce a încercat să zboare de pe acoperişul bisericii, cu aripi de şindrilă. Sergiu, cel mai mic membru al grupului nostru turistic, nu cunoaşte încă legenda celebrului meşter, drept pentru care trebuie să îi explicăm pe limba lui că arta şi creaţia cer sacrificii care, de cele mai multe ori, rămân nerăsplătite. După ce admirăm îndeajuns exteriorul, ne îndreptăm spre interiorul bisericii la fel de spectaculos şi celebru. Aici îşi dorm somnul de veci Neagoe Basarab şi familia sa, dar şi regii României: Carol I şi soţia sa, Elisabeta; Ferdinand şi soţia sa, regina Maria.
Pornim la drum cu următoarea oprire obligatorie la lacul de acumulare Vidraru. Despre celebrul baraj ştiam câte ceva din ce învăţasem la şcoală, anume că a fost, la momentul inau-gurarii, al cincilea în Europa şi al noualea în lume între construcţiile similare; că este un baraj din beton cu dublă curbură realizat din 22 de ploturi verticale, având înalţimea de 166,60 metri şi o lungime la coronament de 307 metri, fiind traversat de nouă galerii orizontale interioare. Impresionanta construcţie se sprijină pe versanţii munţilor Pleaşa şi Vidraru, iar turbinele şi generatoarele electrice ale hidrocentralei asigură o producţie de energie, într-un an hidrologic mediu, de 400 GWh/an. Ştiam deci câte ceva, dar în niciun caz nu eram pregătiţi pentru ce ochiul avea să ne vadă: o megastructură aflată în perfectă armonie cu mediul natural. În depărtare zărim deja imaginea Munţilor Făgăraş, în timp ce de aproape zărim imagini ale stâncilor ce se oglindesc în lacul ameţitor de cristalin. Imediat lângă coronamentul barajului se înalţă un turn prismatic înconjurat de o scară ce urcă la o platformă care ne oferă o minunată privelişte asupra munţilor şi a lacului. Pe această terasă se află o imensă statuie reprezentand un Prometeu gigantic, operă a sculptorului Constantin Popovici, cunoscută sub denumirea de Statuia Energeticianului.
E atâta frumuseţe şi linişte în jur, chiar dacă zona este intens vizitată, încât doar bănuim forfota uzinei aflată undeva sub noi, îngropată în inima muntelui. Şi pentru a doua oară într-o zi ne închinăm în faţa geniului creator al omului.
După ce ai lăsat în urmă lacul Vidraru, lucrurile încep să devină, pas după pas, din ce în ce mai spectaculoase. Natura a creat aici un adevărat Paradis. În doar câteva minute, urci la o diferenţă de nivel de 500 de metri, iar hăurile care se cască de o parte sau de alta a şoselei, ea însăşi o minune a ingineriei, te îmbie să stai cât mai aproape de axul din mijlocul şoselei.
Drumul, presărat de gropi, cu asfaltul “mâncat” de intemperiile vremii, neîngrijit, vrea parcă să ne oblige la întoarcere, la renunţare. Din fericire, din loc în loc, poţi opri pentru a căsca gura la ce a putut face omul aici, într-o zonă care aduce mai întai a El-veţia, iar apoi a Himalaya, pentru ca, odată urcat din nou la volan, să realizezi că, de fapt, este un peisaj autentic de... România. Cine să se mai enerveze însă de lipsa de calitate a drumului, când în jurul tău se deschide o altă lume. Tolerant, ca tot românul, găseşti şi scuze celor de la administraţia drumurilor. În fond, starea drumului este afectată şi de căderile massive de zăpadă, drumul fiind închis circulaţiei auto de la 1 octombrie la 1 iunie.
Urcăm, târâş-grăpiş, pe serpentine ameţitoare, trecem prin mai multe tunele şi viaducte spre vârf, acolo unde se află “acoperişul” României. La un moment dat, străbatem un tunel de 887 m (potrivit indicatorului, cel mai lung tunel rutier din România), tunel care desparte două judeţe (Argeş şi Sibiu), la capătul căruia se află punctul nostru de destinaţie: staţiunea Bâlea Lac. Suntem sus pe creastă, la o altitu-dine de 2034 m. Parcăm şi ne grăbim spre lacul glaciar care se arată, în toată splendoarea lui, chiar în faţa noastră. Căldarea glaciară Bâlea adaposteşte emblematicul lac cu cea mai frumoasa cabana semilacustră. Lacul Bâlea are 360 m în lungime, suprafaţa de 46508 mp şi adâncimea de 11,35 m. Şi mai are ceva: o apă cristalină, de-ţi vine să o sorbi din priviri. Realizăm de ce, în anul 1932 lacul Bâlea şi o suprafaţă de circa 180 de hectare în jurul acestuia au fost declarate rezervaţie ştiinţifică. Peisajul este spectaculos pe timp de vară (cu condiţia să ai parte de vreme bună), dar dacă vrei ceva cu adevărat senzaţional, trebuie să vizitezi lacul şi regiunea iarna. Şo-seaua este închisă pe trimpul iernii, dar aici se poate ajunge comod cu telegondola dinspre Făgăraş, de la Bâlea Cascadă. Iubitorii Zăpezilor vin aici mai ales pentru celebrul hotel de gheaţă, care se construieşte în fiecare an, chiar pe oglinda îngheţată a lacului. Cum se întâmplă întotdeauna la munte, chiar dacă spectacolul naturii ne încântă, o foamea de lup ne dă ghies, astfel că ne îndreptăm spre cabană. Cabana Bâlea Lac este situată pe peninsula ce înaintează în lacul glaciar Bâlea, fiind înconjurată din trei părţi de apă. Actuala cabană este reconstruită (din anul 2000) pe vechea cabană (dată în folosinţă în 1904, care a fost distrusă într-un incendiu în 1995) Camerele (duble, cu 4-6 locuri, cu 10 locuri sau apartament) sunt situate pe nivelurile 1 şi 2 ale cabanei şi sunt dotate cu baie proprie, mobilier din lemn de răşinoase şi paltin, cu vedere spre pei-sajul splendid înconjurator. Mânca-rea este aici ca la mama acasă iar ospitalitatea tipic nemţească, ne face să ne simţim cu adevărat bine.
Coborârea dinspre Bâlea Lac spre Făgăraş, primul oraş de la poalele muntelui, este la fel de spectaculoasă. Desigur, drumul este, din păcate, la fel de greu, oblâgând şoferul la scene de cascadorie şi maşina la un chin pe care doar bucuria de a fi atins “acoperişul” României te face să-l poţi trece cu vederea. Dincolo însă de acest inconvenient, rectificabil cu puţin voin-ţă din partea autorităţilor administraţiei rutiere, Bâlea Lac este o destinaţie de vacanţă pe care o recomandăm cu toată convingerea.