La numai 200 şi ceva de kilometri, pe ruta Petroşani - Drobeta Tr. Severin - Orşova - Moldova Nouă, Dunărea oferă un spectacol al naturii pe care, măcar o dată în viaţă, trebuie să-l vedeţi. Este vorba despre aşa-numitele “cazane” mici şi mari, de pe clisura Dunării, locuri de basm în care natura se întrepătrunde cu istoria. Am testat traseul de câteva ori, atât pe uscat, cât şi pe apă, ultima dată la sfârşit de august. Cu toate că traseul este de o minunăţie greu de descris şi pe şoseaua care “curge” prin Defileul de pe malul Dunării, între Dubova şi Ogradena, pentru a te bucura din plin de farmecul oferit de peisajul din clisura Dunării, care este declarat, pe bună dreptate, monument unic al naturii în Europa, cea mai bună alegere este navigarea pe Dunăre, cu vaporaşul, barca sau şalupa. 
Ne-am îmbarcat şi noi într-o şalupă (închi-rierea unui astfel de mijloc de navigaţie costă între 300-500 de lei, cu cârmaci cu tot) la Orşova şi am pornit într-o splendidă aventură. Aflăm că înaintea construirii barajului de la Porţile de Fier, lăţimea minimă a fluviului în cazane era de numai 150 m. Întrucât debitul de apă trebuie să treacă prin această "spărtură", pe alocuri adâncimea apei atinge chiar şi 100 metri, iar curenţii din adâncuri sunt extrem de puternici, la suprafaţă apa dând aparenţa de fierbere. Nu e de mirare de ce, pe vremea comunismului, când mulţi români îşi căutau drumul spre libertate încercând să treacă Dunăre înnot, şi-au găsit sfârşitul în apele înspumate ale Dunării. Barajul a mai încetinit din viteza curentului, care depăşea 5 m/s (18 km/h). De o parte şi de alta a Dunării se văd drumuri, adevărate minuni inginereşti, care trec prin multe tuneluri (pe malul sârbesc) ori săpate în stâncă (pe malul românesc), cu portiuni deseori deosebit de înguste. Pe acest drum, în Serbia, se zăreşte la un moment dat, un ou uriaş. Ghidul nostru ne spune că potrivitg legendei, acest ou este chiar un veritabil ou de dinozaur, pietrificat în timp. 
De partea cealaltă, pe malul românesc, în zona vărsării râului Mraconia, se deschide impunătoare, o stâncă în care a fost săpat chipul regelui dac Decebal. Construcţia impunătorului monument, înalt de 55 de metri şi lat de 25, a început în 1998 sub auspiciile Fundaţiei Europene patronate de Iosif Constantin Drăgan, mulţi ani liderul clasamentului celor mai bogaţi oameni din România. Ea a fost amplasată aici, ca o replică a monumentului “Tabula Traiana”, săpat în stângă de romani în secolul I, vizibil şi astăzi la câteva sute de metri în aval. Aceasta consemnează începutul drumului suspendat al lui Traian pe teritoriul Daciei (40 km). Se spune că, într-o perioadă secetoasă (în jurul anilor 1835) odacă ci scăderea nivelului apelor, se vedeau ieşind din apă 20 de piloni ai fostului pod a cărui lăţime se întindea pe 1134,9 metri. Pâna la construirea barajului de la Porţile de Fier I, pe lângă căpitănia portului Orşova funcţiona o echipă specială de pilotaj, singura autorizată să conducă navigaţia pe zonele periculoase ale Dunării, prin cazane. 
Tot aici, la intrarea în cea mai frumoasă porţiune din defileul Dunării - Cazanele mari - la poalele muntelui Ciucaru Mare se află Mănăstirea Mraconia. Mănăstirea Mraconia a cunoscut toate vitregiile istoriei, începând de la pustiirea năvă-litorilor, plata peşcheşului, stăpâniri străine şi până la a fi înghiţită de apă. După unele mărturii documentare se crede că a fost ctitorită încă din anul 1453 fiind, de mai multe ori, distrusă şi re-construită. Construirea hidrocentralei de la Portile de Fier I, în anul 1967, a făcut ca aşezământul să fie demolat, ruinele sale fiind inundate de apele Dunării. Mănăstirea nu a mai primit dreptul de a fi reconstruită în alt loc. Datorită soartei sale, aceasta a ajuns să fie cunoscută sub numele "Mănăstirea de sub ape, Mraconia". Abia în anul 1993 se pune piatra de temelie a noii biserici, finalizată în 1999-2000. Actuala biserică poartă hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi ai Sfintei Treimi. 
Printre minunăţiile care se deschid în faţa ochilor în îngustul defilul al cazanelor se numără cleanţurile albe şi prăpăstioase ale Ciucarului Mare (316 m), pe malul românesc, şi vârfurile semeţe ale muntelui Veliki Strbac (768m), pe malul sârbesc. La un moment dat, din apă iese ca o suliţă stânca Babacai, folosită în trecut pentru vămuirea vaselor care treceau pe Dunăre. Pe malul românesc, în pereţii Ciucarului Mare, natura a săpat şi un peisaj carstic nea-semuit. În peretii stâncoşi se deschid mai multe guri de pesteră, dintre care două sunt mai impor-tante: Gura Ponicovei şi Veterani. Peştera Gura Ponicovei prezintă mai multe niveluri de galerii în care apa şi timpul au creat stalactite şi stalagmite de forme şi mărimi diferite, domuri şi coloane, perle de cavernă, draperii etc. Pestera Veterani este cunoscută din timpuri străvechi, fiind consa-crata de daci drept sanctuar al zeului Zamolxis. 
După 3-4 ore, cât este durata medie a unui taseu prin cazanele Dunării cu vaporaşul sau şalupa, apare inevitabil pofta de mâncare. Oferta restaurantelor din zonă este, din fericire, extrem de variată. De la Orşova la Dubova, pe malul Dunării, veţi găsi restaurante şi pensiuni care vă oferă nu doar deliciul unei veritabile mese pescăreşti cu produse proaspete, pescuite chiar din apa Dunării, ci şi un cadru natural în care o ciorbă sau o saramură de peşte, aşezonate cu un vin de Mehedinţi, sunt îmbogăţite de starea de bine pe care ţi-o dă curgerea liniştită a apelor Dunării. Iar sentimentul poate fi trăit, la fel de spectaculos, pe unul din restaurantele plutitoare care circulă, în sus şi-n jos, pe defileul Dunării.
Pentru a vedea şi a trăi din plin bucuria unei aventuri unice prin Defileul Dunării aveţi nevoie doar de o singură zi. Cu toate că, cine vine aici odată, negreşit o va face de alte zeci sau poate chiar sute de ori.
Tiberiu VINŢAN
Ne-am îmbarcat şi noi într-o şalupă (închi-rierea unui astfel de mijloc de navigaţie costă între 300-500 de lei, cu cârmaci cu tot) la Orşova şi am pornit într-o splendidă aventură. Aflăm că înaintea construirii barajului de la Porţile de Fier, lăţimea minimă a fluviului în cazane era de numai 150 m. Întrucât debitul de apă trebuie să treacă prin această "spărtură", pe alocuri adâncimea apei atinge chiar şi 100 metri, iar curenţii din adâncuri sunt extrem de puternici, la suprafaţă apa dând aparenţa de fierbere. Nu e de mirare de ce, pe vremea comunismului, când mulţi români îşi căutau drumul spre libertate încercând să treacă Dunăre înnot, şi-au găsit sfârşitul în apele înspumate ale Dunării. Barajul a mai încetinit din viteza curentului, care depăşea 5 m/s (18 km/h). De o parte şi de alta a Dunării se văd drumuri, adevărate minuni inginereşti, care trec prin multe tuneluri (pe malul sârbesc) ori săpate în stâncă (pe malul românesc), cu portiuni deseori deosebit de înguste. Pe acest drum, în Serbia, se zăreşte la un moment dat, un ou uriaş. Ghidul nostru ne spune că potrivitg legendei, acest ou este chiar un veritabil ou de dinozaur, pietrificat în timp. De partea cealaltă, pe malul românesc, în zona vărsării râului Mraconia, se deschide impunătoare, o stâncă în care a fost săpat chipul regelui dac Decebal. Construcţia impunătorului monument, înalt de 55 de metri şi lat de 25, a început în 1998 sub auspiciile Fundaţiei Europene patronate de Iosif Constantin Drăgan, mulţi ani liderul clasamentului celor mai bogaţi oameni din România. Ea a fost amplasată aici, ca o replică a monumentului “Tabula Traiana”, săpat în stângă de romani în secolul I, vizibil şi astăzi la câteva sute de metri în aval. Aceasta consemnează începutul drumului suspendat al lui Traian pe teritoriul Daciei (40 km). Se spune că, într-o perioadă secetoasă (în jurul anilor 1835) odacă ci scăderea nivelului apelor, se vedeau ieşind din apă 20 de piloni ai fostului pod a cărui lăţime se întindea pe 1134,9 metri. Pâna la construirea barajului de la Porţile de Fier I, pe lângă căpitănia portului Orşova funcţiona o echipă specială de pilotaj, singura autorizată să conducă navigaţia pe zonele periculoase ale Dunării, prin cazane. Tot aici, la intrarea în cea mai frumoasă porţiune din defileul Dunării - Cazanele mari - la poalele muntelui Ciucaru Mare se află Mănăstirea Mraconia. Mănăstirea Mraconia a cunoscut toate vitregiile istoriei, începând de la pustiirea năvă-litorilor, plata peşcheşului, stăpâniri străine şi până la a fi înghiţită de apă. După unele mărturii documentare se crede că a fost ctitorită încă din anul 1453 fiind, de mai multe ori, distrusă şi re-construită. Construirea hidrocentralei de la Portile de Fier I, în anul 1967, a făcut ca aşezământul să fie demolat, ruinele sale fiind inundate de apele Dunării. Mănăstirea nu a mai primit dreptul de a fi reconstruită în alt loc. Datorită soartei sale, aceasta a ajuns să fie cunoscută sub numele "Mănăstirea de sub ape, Mraconia". Abia în anul 1993 se pune piatra de temelie a noii biserici, finalizată în 1999-2000. Actuala biserică poartă hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi ai Sfintei Treimi. Printre minunăţiile care se deschid în faţa ochilor în îngustul defilul al cazanelor se numără cleanţurile albe şi prăpăstioase ale Ciucarului Mare (316 m), pe malul românesc, şi vârfurile semeţe ale muntelui Veliki Strbac (768m), pe malul sârbesc. La un moment dat, din apă iese ca o suliţă stânca Babacai, folosită în trecut pentru vămuirea vaselor care treceau pe Dunăre. Pe malul românesc, în pereţii Ciucarului Mare, natura a săpat şi un peisaj carstic nea-semuit. În peretii stâncoşi se deschid mai multe guri de pesteră, dintre care două sunt mai impor-tante: Gura Ponicovei şi Veterani. Peştera Gura Ponicovei prezintă mai multe niveluri de galerii în care apa şi timpul au creat stalactite şi stalagmite de forme şi mărimi diferite, domuri şi coloane, perle de cavernă, draperii etc. Pestera Veterani este cunoscută din timpuri străvechi, fiind consa-crata de daci drept sanctuar al zeului Zamolxis. După 3-4 ore, cât este durata medie a unui taseu prin cazanele Dunării cu vaporaşul sau şalupa, apare inevitabil pofta de mâncare. Oferta restaurantelor din zonă este, din fericire, extrem de variată. De la Orşova la Dubova, pe malul Dunării, veţi găsi restaurante şi pensiuni care vă oferă nu doar deliciul unei veritabile mese pescăreşti cu produse proaspete, pescuite chiar din apa Dunării, ci şi un cadru natural în care o ciorbă sau o saramură de peşte, aşezonate cu un vin de Mehedinţi, sunt îmbogăţite de starea de bine pe care ţi-o dă curgerea liniştită a apelor Dunării. Iar sentimentul poate fi trăit, la fel de spectaculos, pe unul din restaurantele plutitoare care circulă, în sus şi-n jos, pe defileul Dunării.Pentru a vedea şi a trăi din plin bucuria unei aventuri unice prin Defileul Dunării aveţi nevoie doar de o singură zi. Cu toate că, cine vine aici odată, negreşit o va face de alte zeci sau poate chiar sute de ori.
Tiberiu VINŢAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu